ING Bank: 7 idei preconcepute despre creditele ipotecare

Inclusiv Noua Casă!

A contracta un împrumut cu cel mai mic avans posibil nu este, din punct de vedere financiar, cea mai bună decizie.

Te gândești să-ți cumperi o locuință? Pentru cei care nu dispun integral de bani gheață, a lua cea mai bună decizie de cumpărare implică nu doar alegerea locuinței potrivite, ci și a unei variante de finanțare cât mai avantajoase. În procesul de „sondare” a ofertelor de creditare disponibile în piață, te vei lovi, probabil, de destule idei preconcepute – ale tale sau preluate de la alții.
Reprezentanții ING Bank au întocmit o listă de șapte asemenea „mituri” legate de creditele ipotecare, „la pachet” cu o serie de sfaturi practice pentru cei care se gândesc să contracteze un credit ipotecar – inclusiv prin intermediul programului Noua Casă:

1. „Avansul mai mare nu mă ajută cu nimic, doar îmi ia din banii de mobilare”

În momentul în care achiziționează o casă, oricine se gândește și la costurile ce vor urma după ce se semnează actele. O cheltuială importantă este asociată renovării (dacă este cazul) și mobilării locuinței. „De aici, tentația de a merge către avansul minim pentru credit este foarte mare. Însă un avans mai consistent are multe avantaje. Printre acestea este faptul că demonstrezi prudență, ceea ce îi dă încredere băncii pentru a te credita. În acest fel, șansele de a te califica pentru suma dorită sunt mult mai mari. Totodată, vei avea o rată mai mică, ce vine implicit din faptul că și împrumuți o sumă mai mică”, subliniază oficialii instituției bancare. 

Aceștia precizează că, în unele cazuri, clientul poate beneficia de anumite discounturi – cum este cazul unei reduceri de 0,5% la rata dobânzii pentru creditul ipotecar 7FIX de la ING pentru clienții care dispun de minimum 25% avans la credit. Spre exemplu, la un credit cu dobândă fixă pe 30 de ani, pentru un imobil care are prețul de vânzare 88.235 de euro, rata fixă la un avans de 15% ar fi de 2.078 de lei pe lună, în vreme ce, la un avans de 25%, rata fixă ar ajunge la 1.834 de lei pe lună. Practic, asta înseamnă că poți avea o reducere lunară de 245 de lei pe toată perioada creditului, adică vei economisi 89.277 de lei, de două ori cât diferența pe care ai adăugat-o la cei 15% pentru a ajunge la avansul de 25%. „Acest exemplu este valabil pentru orice preț ar avea imobilul, precum și pentru creditul ipotecar cu dobândă variabilă. Practic, în momentul în care dai un avans mai mare, «investești» de fapt banii de renovare, primindu-i înapoi aproape dublu, prin discount la rata lunară. Un efort în prezent pentru un câștig în viitor”, explică reprezentanții băncii.

Citește în continuare articolul întreg: https://www.imobiliare.ro/imoexpert/ing-bank-7-idei-preconcepute-despre-creditele-ipotecare-inclusiv-noua-casa_db/?utm_medium=email&utm_source=newsletter&utm_campaign=all-users_weekly_2020-10-27&utm_content=Cluj&utm_term=campanie_1930

Sursă articol: www.imobiliare.ro