Cum să cumperi un apartament nou cu 15-25% mai ieftin

Atunci când vrei să achiziționezi o locuință (sau orice altceva!), bineînțeles că îți dorești să beneficiezi de cel mai bun preț posibil. Vestea bună este că, cel puțin în cazul locuințelor nou-construite, există o modalitate de a face economii substanțiale. Este vorba despre achiziția off-plan sau din stadiul de proiect, fie dinaintea începerii lucrărilor de construcție, fie în etape intermediare. Asemenea tranzacții sunt „la modă” nu doar în București, cât și în marile centre regionale – așa au arătat, în cadrul ediției naționale a Clubului Profesioniștilor în Imobiliare (CPI), reprezentanții mai multor agenții imobiliare din țară.

Prețul de lansare suferă scumpiri succesive

Potrivit calculelor sumele printr-o achiziție off-plan variază, cel puțin pentru Capitală, între 15 și 25%. Cât de mare va fi, în cele din urmă, „discountul” de care vei beneficia depinde atât de momentul efectiv al încheierii tranzacției, cât și, desigur, de zona și de tipul de locuință vizate. „În toate zonele din București, în apropierea termenului de finalizare a proiectelor rezidențiale nu mai rămân disponibilități prea multe, ba chiar foarte puține – le numeri pe degete. Acestea se vând încă de la prețurile de lansare sau maximum la prima rundă de creștere a prețurilor. Primele scumpiri sunt sincronizate cu stadiul construcției, iar prima este cea în care iese construcția din pământ și se situează undeva în jurul a 5-10% față de prețul lansării”, subliniază Claudia Tudor.

Minus 30.000 de euro pentru un apartament în Victoriei

În zona Victoriei din București, exemplifică reprezentanții companiei, un apartament cu două camere poate fi cumpărat imediat după lansarea proiectului cu o reducere de preț de până la 25.000 de euro, comparativ cu o achiziție aproape de finalizare. Concret, un apartament cu un preț de lansare de 110.000 de euro (plus TVA) ajunge să coste 135.000 de euro după doar o lună de la livrare (plus TVA). La o unitate locativă cu trei camere, amplasată în aceeași zonă, banii rămași în buzunar depășesc și 30.000 de euro, prețul de lansare fiind de 170.000 de euro (plus TVA), iar cel final de 200.000 de euro (plus TVA). În zona centrală a Capitalei, un apartament cu două camere poate fi scos la vânzare cu 100.000 de euro (plus TVA), dar va ajunge, până la finalizare, la un preț de 115.000 de euro (plus TVA). 

Puține unități disponibile la finalizare

Atunci când proiectele scoase la vânzare off-plan se apropie de finalizare, foarte puține unități mai rămân disponibile spre vânzare – mai ales în zone cum este cea centrală, unde achizițiile reprezintă foarte bune investiții. „Din experiența noastră, în funcție de dimensiunile proiectului și graficul acestuia de construcție, numărul unităților disponibile aproape de termenul de livrare este foarte mic, undeva între 5 și 10%. Noi am vândut, în opt ani, în peste 50 de ansambluri rezidențiale, de toate dimensiunile, și la termenul de finalizare, de regulă, mai rulam spre vânzare doar câteva unități sau deloc”, explică Daniel Tudor.

Avertizare: Nu cumpăra off-plan oricum și de la oricine!

Deși piața imobiliară a crescut mult față de perioada de boom, orice achiziție de acest gen – și cu atât mai mult una în care nu poți vedea de la bun început ce cumperi! – necesită o atenție sporită din partea ta. Pentru a te feri de orice eventuale „capcane” imobiliare, recomandat este să lucrezi doar cu dezvoltatori în care poți avea încredere – companii al căror background îl poți studia, care poate au proiecte finalizate pe care le poți vizita etc. Într-o asemenea tranzacție, te poate ajuta extrem de mult să ai de partea ta un agent imobiliar de încredere, care să cunoască bine piața și jucătorii activi în domeniu.

Sursă articol: www.imobiliare.ro

Copy link
Powered by Social Snap