Piata imobiliara locala este una transparenta, Romania pozitionandu-se pe locul 29 în Global Real Estate Transparency Index 2018, cercetare realizata pe 100 de tari de catre reprezentantii JLL.
Tara noastra se încadreaza în categoria pietelor transparente la nivel mondial, alaturi de state precum Elvetia, Australia sau Danemarca. Conditiile în care se desfasoara tranzactiile, fie ele de vanzare sau de închiriere, sunt comparabile cu cele din Marea Britanie, lider la nivel global potrivit raportului JLL. Cu toate acestea, avem în continuare probleme privind disponibilitatea informatiilor.
„Serbia si Slovacia se plaseaza în top 10 al pietelor cu cele mai semnificative progrese, în timp ce Slovenia, Republica Ceha si Romania înregistreaza de asemenea evolutii bune”, se mentioneaza în raportul GRETI 2018, explicandu-se, totodata, ca cele mai semnificative progrese pot fi observate în cazul statelor situate în regiunea de Centru si în cea de Est a Europei.
„Disponibilitatea datelor pe piata s-a îmbunatatit pe fondul unor niveluri ridicate ale activitatii de tranzactionare transfrontaliere, la fel si cadrul de reglementare”, se mai mentioneaza în raport, potrivit Agerpres.
Pe primul loc în indexul JLL se afla tot o tara europeana, mai exact Marea Britanie, aceasta fiind urmata în clasament de Australia, Statele Unite ale Americii, Franta sau Canada.
La polul opus se afla tari precum Venezuela, Libia, Senegal, Mozambic si Coasta de Fildes.
Sursa: cpi.imobiliare.ro
