Pretentiile chiriasului de la un apartament de lux
O amenajare sub standardul zonei poate scădea valoarea chiriei cu 15-20%.
Datorită localizării favorabile, dar și multiplelor facilități care s-au dezvoltat în ultimii ani (incluzând noile construcții rezidențiale și de business), zona de centru este cea mai căutată în rândul unui gen de chiriași care dispun, de regulă, de bugete peste medie. Este vorba despre cetățenii străini – expați și diplomați.
Potrivit studiilor realizate, 70% dintre clienții din această categorie preferă să închirieze apartamente mobilate – de regulă în cadrul unor imobile recent construite, cu finisaje de calitate superioară și locuri de parcare subterane. Cele mai căutate sunt amenajările armonioase, realizate de către un designer de interior profesionist, care să eficientizeze și să pună cât mai bine în valoare spațiul disponibil.
Ce așteptări au, mai exact, cei care doresc să închirieze o locuință de lux? „Mobilierul de bună calitate, finisajele high-end, corpurile de iluminat în ton cu ambientul, materialele prețioase folosite pentru tapiserii și draperii, unitatea dată de stilul pieselor de mobilier, al decorațiunilor și al finisajelor, toate aceste elemente se regăsesc într-un spațiu de locuit elegant”, explică Irina Poștoacă, Expats Properties Department Manager în cadrul Nordis.
Secretul unui ambient cu personalitate poate consta într-o singură piesă „statement”, suficient de puternică încât să determine întregul concept de design. Fie că este vorba de un tablou, un anumit tapet, o lampă sau un fotoliu cu un design deosebit, o amenajare inteligentă poate conduce atenția privitorului către respectivul obiect, punând totodată spațiul în valoare. O alternativă ar fi plasarea unui întreg perete în centrul atenției, printr-o compoziție echilibrată, ce poate cuprinde tablouri, tapet, corpuri de iluminat, obiecte de mobilier (scaune, fotolii, măsuțe, dulapuri etc.) sau alte volume percepute în prim-plan.
Sursă articol: RBC Imobiliare si Imobiliare.ro
