Sari la conținut

Vesti bune pentru cei care vor un credit Prima Casa

Vesti bune pentru cei care vor un credit Prima Casa

platinia_lounge_residence_Prima_Casa

Conform unui articol apărut recent pe site-ul “Mediafax” FNGCIMM (Fondul Naţional de garantare a creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii) are în vedere suplimentarea fondurilor pentru programul “Prima Casă” după epuizarea fondurilor existente.

Aşa cum reiese din declaraţiile domnului Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM, se poartă discuţii avansate cu Ministerul Finanţelor pentru a se suplimenta aceste fonduri, având în vedere faptul că rezerva actuală va ajunge până undeva la mijlocul lunii Septembrie. Hotărârea se va lua undeva peste 2 săptămâni atât se preconizează că vor dura discuţiile.

Tot prin intermediul acestui articol aflăm faptul că valoarea fiinaţărilor pentru tot programul, care a început în anul 2009, a fost de 3,5 miliare EURO la un număr de 94.000 de credite contractate.

Rata medie de default pentru tot programul este de 0,1% – o rată foarte redusă pentru credite imobiliare.