Partenerii RBC Imobiliare ne informează despre schimbarea condiţiilor de creditate pentru persoanele care au contracte de muncă pe perioadă determinată. Astfel persoanele care se află în această situaţie se pot găsi în două cazuri, după cum urmează:
– dacă contractul de muncă pe perioadă determinată va expira după perioada de încetare a plăţilor pentru creditul acordat de bancă, atunci solicitantul creditului va trebui să prezinte un document(contract de muncă/act adiţional/adeverinţă de salariu/orice alt document) care se ateste data de încetare a contractului de muncă;
– dacă contractul de muncă pe perioadă determinată expiră înaintea încetării plăţilor pentru creditul acordat de bancă, atunci solicitantul va prezenta un document (contract de muncă/act adiţional/orice alt document) din care să reiasă pe lângă data încetării contractului de muncă şi posibilitatea de prelungire automată a contractului sau dovada că acel contract a mai fost prelungit cel puţin o dată. În caz contrar creditul se va putea acorda pe o perioada care nu va depăşi data expirării contractului de muncă.
Fac excepţie de la prezentarea documentelor din care să reiasă perioada contractului şi posibilitatea de prelungire clienţii din instituţiile de învăţământ şi unităţile militare pentru care conform legii, modalitatea de angajare este contract pe perioadă determinată.
Venitul eligibil în cazul clienţilor care prezintă contracte de muncă pe perioadă determinată este ultimul venit, conform extrasului de cont sau adeverinţei de salariu.
O altă informaţie care nu a putut fi verificată până la momentul publicării acestui articol sugerează faptul că de anul vitor BNR va impune un regim de creditare ce va limita obţinerea unor credite în alte monede decât cea în care se va primi salariul de bază al persoanei creditate.
Informaţiile prezente în acest articol se referă atât la persoanele ce vor să aplice pentru un credit bancar, cât şi pentru coplătitori.
Dacă sunteţi în cautarea unui credit imobiliar şi doriţi să aflaţi informaţii suplimentare despre aceste credite, nu ezitaţi să ne contactaţi pentru a vă prezenta oferta noastră şi pentru îndruma apoi spre partenerii noştri.
