Creșterea chiriilor și prețului locuințelor în Uniunea Europeană

Ce înseamnă pentru investitori și cumpărători în România?

Începutul anului 2025 a găsit piața imobiliară din Europa și România într-o perioadă de scumpiri ale locuințelor și chiriilor. În România, prețurile apartamentelor scoase la vânzare variază semnificativ, de la 1.635 euro/mp util în Oradea până la 3.000 euro/mp util în Cluj-Napoca, iar creșterile de preț ating și 20% în ultimele 12 luni, conform Indicelui Imobiliare.ro.

Evoluția imobiliară 2010-2024: România, în creștere, dar sub media europeană

Dacă ne uităm la prețurile de la nivel european din trimestrul al III-lea al anului trecut, observăm o creștere de aproape 4% față de aceeași perioadă a anului 2023. Asta în cazul apartamentelor scoase la vânzare. Biroul European de Statistică notează creșteri și în cazul chiriilor din Uniune. Europenii au plătit chirii cu 3,2% mai mari în perioda iulie-septembrie 2024 comparativ cu aceleași luni ale anului precedent. 

Analizând evoluția din perioada 2010 până în trimestrul al treilea al anului 2024, prețurile locuințelor în UE au crescut cu peste 54 %.  Italia a fost singura ţară unde preţurile locuinţelor au scăzut, cu 4%, în ultimii 14 ani. În România, creşterea a fost de peste 20% în aceeași perioadă.

În cazul chiriilor, prețurile au crescut în 26 de state membre ale UE. O scădere notabilă s-a simțit într-un singur stat european, în Grecia, unde apartamentele de închiriat s-au dat cu bugete chiar cu 16% mai mici pe parcursul ultimilor 14 ani. În România, creşterea a fost de peste 40% în aceeași perioadă.

Situația pieței rezidențiale din România la începutul anului 

În România, piața rezidențială continuă să evolueze, cu variații semnificative în funcție de regiune.

Conform Indicelui Imobiliare.ro, la începutul anului 2025, prețurile medii solicitate pentru apartamentele disponibile spre vânzare în principalele orașe sunt următoarele:

  • Cluj-Napoca: Prețul mediu a atins pragul de 3.000 euro/mp util. Astfel, pentru un apartament cu 2 camere și o suprafață utilă de 52 mp, un cumpărător ar trebui să plătească, în medie, 156.000 de euro.
  • București: Prețul mediu este de 1.862 euro/mp  util, ceea ce înseamnă că un apartament similar ar costa aproximativ 96.824 de euro.
  • Brașov: Prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori pentru apartamente a ajuns la nivelul de 2.083 euro/mp util, cu 22% peste media înregistrată pe plan național. În ultimul an apartamentele din Brașov s-au scumpit cu aproape 20%.
  • Constanța: Prețul mediu a crescut cu 14% în ultimele 12 luni și a ajuns 1.766 euro/mp util.
  • Iași: Prețul mediu a fost, la început de 2025, 1.737 euro/mp util, o creștere de 16%.
  • Timișoara: Prețul mediu se situează la nivelul de 1.700 euro/mp, rezultând un cost de aproximativ 78.400 de euro pentru un apartament de 52 mp. Timișoara rămâne unul dintre cele mai accesibile orașe mari pentru achiziționarea unei locuințe.

Sursă articol: hub.imobiliare.ro

Copy link
Powered by Social Snap