De ce nu va fi ca în 2008?

O parte ne aducem aminte de 2008 și ce a urmat.

Astfel este ușor de înțeles că în fața unei pandemii suntem tentați să credem că istoria se va repeta, mai ales când identificăm puncte comune între 2008 și 2020. Situația este clar diferită acum, dar totuși trebuie să ne întoarcem în 2008 să vedem cum a început totul și dacă riscăm să ajungem în aceiași situație.

Îmi aduc aminte de vara anului 2008. Eram în Statele Unite ale Americii, poate nu cel mai bun loc în care să te afli când începe o criză mondială. Pe fondul unor împrumuturi masive în imobiliare, bursă și alți factori care într-o aliniere perfectă au dus la o prăbușire masivă a sistemului financiar cu falimentul unor bănci a dus ca de pe o zi pe alta să dispară clienți, bănci și locuri de muncă implicit. Statele au injectat masiv bani pentru a păstra alte bănci în viață, dar era prea târziu. Răul era deja făcut. Au urmat oameni scoși afară din casă la nivelul în care au apărut orașe fantomă.

Totul a început în S.U.A. și s-a răspândit rapid, precum o pandemie, poate chiar mai repede fiindcă bursa cade instant, nu are granițe. De data aceasta pandemia era una financiară. Acum vedem o infectare treptată, fiind diferențe chiar și de 3 luni între zonele afectate. Parcă ai timp să te pregătești, parcă e programată și o aștepți ca pe tren în gară. Astfel în timp ce o țară este paralizată alta își revine. Un alt aspect important care pentru moment face diferența între o criză la nivel mondial și o criză parțială este lichiditatea și banii de care beneficiază băncile. Acestea nu sunt afectate direct și puternic, astfel pot susține încă economia. Data trecută ele au fost lovite primele, acum guvernele au declarat injectarea masivă a unor sume de bani pentru a evita fix cea ce s-a întâmplat în 2008.

Durata face diferența

Acum 12 ani criza economică instalată la nivel mondial avea o veste sumbră din prima zi. Urma să dureze mult timp, ani chiar. Ani care fiecare stat a decis cum e mai bine să susțină și dacă poate susține populația și afacerile locale. Este mai ușor să sprijini un business sau populația pentru 2-3 luni, dar aproape imposibil pe o perioadă lungă de timp.

Majoritatea firmelor de dimensiuni medii și mari au un capital de lucru sau disponibilități în conturi pentru a lucra 2-3 luni, acest aspect însă nu este valabil pentru firmele mici și cele impactate direct de criză. Cum ar fi în acest caz hotelierii și industria alimentară. Chiar dacă firmele mici, în număr mare, au mulți angajați aceștia nu contribuie la economia unei țări în așa fel încât să aibă un impact grav. Nu cel puțin cum s-a întâmplat în 2008 când toate au oprit aproape instant activitatea, indiferent de domeniu. Acum unele domenii funcționează perfect, chiar mai bine decât înainte de criză și compensează absența altor businessuri.

Posibilitatea de a estima durata acestei crize datorită pandemiei a oferit o soluție pe termen scurt prin amânarea ratelor. Astfel la sfârșitul pandemiei majoritatea vor pleca de unde au rămas, mai având nevoie doar de un capital de lucru pentru a compensa cererile mai scăzute din perioada imediat următoare. Populația nu va simți presiunea creditelor, ba din contră o relaxare datorită perioadei lungi de până la 8 luni de amânare în cazul țării noastre. Alte state au procedat identic și obersvăm necesitatea forței de muncă prin importul deja masiv de forță de muncă în Europa. O forță de muncă care trimite acasă regulat milioane de euro injectați în economia locală.

Trebuie să ne gândim la 2021

2021 va fi un an mai greu însă. Lumea va fi mai prudentă, iar frica de un nou COVID-19 va fi mare. Multe firme vor renunța la investițiile programate pentru 2021 pentru a contracara efectele negative resimțite în 2020 și a își reface bugetele afectate.

Ne așteptăm și la creșterea cerințelor pentru creditarea persoanelor fizice și juridice. Dar aceste cerințe mai stringente vor fi relaxate cu timpul, dar poate în unele cazuri vor deveni reguli neschiimbate. Am mai avut scumpiri și majorări la care nu s-a mai revenit.

Cine are acum bani este posibil ca la anul să beneficieze de oferte speciale, discounturi la vacanțe și mai ales la bunuri și servicii ce vin din domeniul cel mai afectat. Companiile vor avea nevoie de capital și astfel vor oferi aceleași servicii la prețuri mai avantajoase.

Concluzii

Este important să filtrezi în această perioadă toate informațiile pe care le primești și să nu uiți că scopul unora este doar de a capitaliza dintr-o criză, de a impune oamenilor punctul lor de vedere și de a crea conținut lipsit de susținere logică. Este normal ca pe timp de criză lumea să citească mai mult despre criză și când ne e mai bine de afaceri de succes. Însă acum este momentul să fim optimiști și să exagerăm un pic. Înțelege că ce spunem noi și alte persoane reprezintă doar un punct de vedere, bazat pe cunoștințe proprii și experiența în domenii. Nu există o cale perfectă, dar îți recomandăm să fi echilibrat și să gândești de 2-3 ori înainte de a lua o decizie sau înainte de a da curs sfatului cuiva. Nu uita că și sfârșitul lumii a fost prezis de multe ori, dar până acum nimeni nu a nimerit. Cam așa e și cu crizele, unii mai au noroc…

Scris de: Robert Staicu