„Semne bune” pentru 2020

Terenuri pentru peste 6.000 de apartamente, plus birouri, cumpărate în 2019

Aproape 90% din suprafața tranzacționată se află în sectoarele 1 și 2, dezvoltatorii punând accent pe zona centrală a orașului

Achizițiile dezvoltatorilor relevă menținerea tendinței de concentrare pe zonele mai bine cotate ale capitalei, inclusiv pe segmentul rezidențial.

2019 s-a dovedit propice nu doar pentru construcția de locuințe sau birouri, ci și pentru achiziția de terenuri pentru realizarea unor noi asemenea dezvoltări. Potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, o serie de mari dezvoltatori imobiliari și-au asigurat terenurile necesare pentru realizarea unor noi proiecte constând în peste 6.000 de locuințe și 130.000 de metri pătrați de birouri. Suprafața cumulată a terenurilor achiziționate se ridică la 36 de hectare, iar valoarea tranzacțiilor este estimată la 170 de milioane de euro, ceea ce echivalează cu un preț mediu de 470 de euro pe metru pătrat.

Focus pe zona centrală

Per total, în 2019 au fost realizate în București 24 de tranzacții importante cu terenuri destinate dezvoltării unor proiecte rezidențiale, de birouri sau mixte, o parte dintre acestea având potențialul de a include și o componentă hotelieră. 

Un fapt interesant este că aproape 90% din suprafața tranzacționată se află în sectoarele 1 și 2, dezvoltatorii punând accent pe zona centrală a orașului prin achiziţii realizate pe Calea Victoriei, Dorobanți, Kiseleff sau Doamnei, dar și pe zona Cen”””tru – Nord, în apropierea marilor poluri de birouri, unde vor fi realizate noi proiecte rezidențiale.

Terenurile fostelor fabrici, „mină de aur” pentru imobiliare

Printre cele mai importante terenuri tranzacționate în 2019 se numără achiziția unui lot de 2,6 hectare din fosta fabrică Textila Dacia din Bucureştii Noi (unde Skanska va realiza un proiect de birouri), dar și terenul de două hectare al fabricii Frottierex din zona Barbu Văcărescu – Lacul Tei (unde Caba Grup din Turcia va dezvolta un proiect mixt) sau un lot de 5.000 de metri pătrați de pe strada Doamnei, în centrul Capitalei, achiziționat de S+B Gruppe.

Dezvoltatorii cu capital românesc, precum One United, aufost cei mai activi în 2019, acelștia deținând o cotă de circa 39% din valoarea tuturor tranzacțiilor analizate. „A fost notabilă, totodată, revenirea în piața achizițiilor de terenuri a dezvoltatorilor austrieci, precum Strabag Real Estate, S+B Gruppe sau S Immo, o activitate semnificativă având și dezvoltatorii din Israel”, notează reprezentanții Cushman & Wakefield Echinox.

Sursă articol: www.imobiliare.ro