Cum sa iti pazesti locuinta de hoti?
Dacă ești preocupat de siguranța locuinței tale, progresele tehnologice actuale nu pot fi decât un motiv de bucurie. Proprietarii au acum acces la o gamă largă de produse special concepute pentru a face față tentativelor de spargere – iar prețurile de achiziție nu trebuie să fie usturătoare.
Potrivit retailerului de materiale de construcții și grădinărit Hornbach, românii înțeleg tot mai mult nevoia de a-și proteja căminul împotriva hoților, motiv pentru care se arată mai deschiși să aloce bugete speciale pentru achiziționarea unor produse menite să asigure o siguranță sporită a casei. Potrivit statisticilor, unul dintre cele mai importante puncte slabe în fața hoților este reprezentat de ferestrele neasigurate – acestea pot fi deschise de către intruși în mai puțin de 10 secunde, ceea ce face ca aproximativ 32% dintre spargerile pe segmentul rezidențial să fie realizate astfel. Alte puncte vulnerabile la asaltul intrușilor sunt ușile de terase, ce oferă o cale de acces în 48% dintre cazuri, dar și ușile de la intrare (12%) și pivnițele (7%).
Sistemele digitale de detecție, soluția viitorului
În acest context, reprezentanții companiei organizează, în luna februarie, expoziții dedicate siguranței locative, în toate magazinele din rețea; în cadrul acestora, o serie de consultanți vor oferi sfaturi în ceea ce privește „tratarea” punctelor vulnerabile ale unei locuințe.
În magazinele operate de retailerul german, clienții pot găsi sisteme inovatoare de securizare a caselor, de la dispozitive mecanice de siguranță pentru ferestre și uși (sisteme de închidere, mânere cu închidere suplimentară cu cheie, atât pentru uși cât și pentru geamuri, amortizoare etc.), la sisteme digitale menite să detecteze potențialii intruși (camere de luat vederi, interfoane sau senzori de mișcare).
Sursă articol: www.imobiliare.ro
