Sari la conținut

Cum valorifici un spatiu de 30 mp

30-mp-budapesta-5
30-mp-budapesta-1
30-mp-budapesta-9

Locuiești într-o locuință de mici dimensiuni? Dacă da, cu siguranță că îți dorești să găsești soluții cât mai practice de design interior pentru aceasta. Proiectul din imagini, prezentat pe Freshome.com, poate fi o bună sursă de inspirație:
Situată în Budapesta, Ungaria, această garsonieră a fost special amenajată pentru un cuplu pasionat de călătorii. În ciuda spațiului redus al locuinței, de circa 30 de metri pătrați, aceasta oferă – la scară mică, e adevărat – toate condițiile necesare unei vieți confortabile. Proiectul se distinge prin designul inteligent, tipic contemporan, definit de simplitate și funcționalitate.
Pentru maximizarea suprafeței disponibile, autorii proiectului optează pentru o amenajare de tip open space. Astfel, dormitorul, bucătăria și spațiul de luat masa (ce poate funcționa și ca birou) sunt organizate ca zone ce par să se întrepătrundă, să derive una din alta, fără a-și pierde însă funcționalitatea. Din punct de vedere vizual, patul este separat de bucătărie printr-un „perete” de plasă, ce contribuie la caracterul original al apartamentului.

Atunci cand locuiesti intr-o garsoniera sau un apartament de mici dimensiuni trebuie sa regandesti fiecare colt din casa, pentru a nu resimti lipsa spatiului. Micile detalii de care trebuie sa tii cont atunci atunci cand vrei sa decorezi o locuinta mica te vor ajuta sa profiti de fiecare metru patrat din casa.
Proiectul din imagini, prezentat pe Freshome.com, poate fi o bună sursă de inspirație.
Situată în Budapesta, Ungaria, această garsonieră a fost special amenajată pentru un cuplu pasionat de călătorii. În ciuda spațiului redus al locuinței, de circa 30 de metri pătrați, aceasta oferă – la scară mică, e adevărat – toate condițiile necesare unei vieți confortabile. Proiectul se distinge prin designul inteligent, tipic contemporan, definit de simplitate și funcționalitate.
Pentru maximizarea suprafeței disponibile, autorii proiectului optează pentru o amenajare de tip open space. Astfel, dormitorul, bucătăria și spațiul de luat masa (ce poate funcționa și ca birou) sunt organizate ca zone ce par să se întrepătrundă, să derive una din alta, fără a-și pierde însă funcționalitatea. Din punct de vedere vizual, patul este separat de bucătărie printr-un „perete” de plasă, ce contribuie la caracterul original al apartamentului.
Pentru maximizarea suprafeței disponibile, autorii proiectului optează pentru o amenajare de tip open space. Astfel, dormitorul, bucătăria și spațiul de luat masa (ce poate funcționa și ca birou) sunt organizate ca zone ce par să se întrepătrundă, să derive una din alta, fără a-și pierde însă funcționalitatea. Din punct de vedere vizual, patul este separat de bucătărie printr-un „perete” de plasă, ce contribuie la caracterul original al apartamentului.
Pana la urma, sa locuiesti intr-un apartament micut nu e chiar un dezavantaj. Priveste partea buna a lucrurilor! Vei reusi sa faci curat mult mai repede, vei plati mai putin pentru intretinerea lui si nu vei avea nevoie de multe piese de mobilier, ceea ce inseamna o economie pe toate planurile. Bucura-te de caminul tau primitor!
fre

Sursă articol: www.imobiliare.ro